Primul petic de pamant al familiei Ursu aici in Obcina Mica a fost primit mostenire de Susana Ursu. Susana s-a casatorit cu Leonte Ursu, un barbat curajos care pentru faptele de vitejie si voluntariat din Primul Razboi Mondial a primit de la rege un petic de pamant tot in Obcina Mica pe langa Susana. Tot de la rege au primit pamanat si cei 6 camarazi ai lui , de la care ulterior a cumparat tot pamantul.

Si uite asa s-a intregit ce azi se numeste mostenirea familiei Ursu. Pamant frumos si salbatic, de domolit doar de cei cu inima puternica.

Pe acest pamant Gheorghe Ursu ridica o stana in anul 1955. Lacas pentru sutele de oi si vaci ale familiei si mai tarziu oaza culinara pentru orasenii ce urcau la stana pentru preparatele gatite de Gheorghe Ursu in fiecare duminica. Cas, urda, vestitul balmos, miei si iezi in smantana la ceaun si alte gateli de stana specifice Obcinelor.

Odata cu vizita orasenilor din fiecare duminica in mintea lui Gheorghe Ursu s-a nascut ideea ridicarii unei cabane acolo sus in munte. Un loc de unde sa poti trage in piept aerul aprig de munte, sa te bucuri de privelisti de poveste si sa intalnesti traditiile intr-un mod autentic si neumbrit. Dar ideea construirii cabanei se amana pana la intoarcerea din armata a fiului Gigi Ursu.

In toamna anului 1977 cabana este ridicata cu bratele goale dar de fier a celor 2 barbati – tata si fiu si este compusa din bucatarie, sala de mese si 4 camere cu paturi prici.

Activitatea principala a gospodariei din munti era cresterea animalelor si productia de produse lactate.

Fiind zona necooperativizata, in paralel cu cabana, fiul Gigi Ursu detinea si o ferma de taurasi, cu care a luat premiul intai pe tara la productia de bovine ( tauri de carne ).

In anul 1983 Gigi Ursu s-a casatorit cu Geta Ursu. Geta Ursu s-a ocupat de cabana din cadrul gospodariei si astfel s-au facut diversificari in meniul cu preparate ce puteau fi servite orasenilor ce vizitau Obcina Mica.

O data pe an, vara, la Cabana Gigi Ursu se organiza Nedeia Dornelor, o expozitie agro pastorala, unde participau familii din bazinul dornelor. Era moment de sarbatoare si miracol al traditiilor bucovinene.

“Fiu al Dornelor, prin mamă şi tată (Gheorghe Ursu), prin bunici şi străbunici, proprietar al unei gospodării cuprinse, pe care comunismul a stigmatizat-o în categoria „chiaburi” (adică „cei mai vrednici”, spunem, astăzi). Cu tinereţea petrecută la coasă şi la vite, cu şcoală medie şi armata făcută „la zi”, ştiind de toate de-ale gospodăriei şi vieţii de munte, prin tradiţie şi practică timpurie, şofer-mecanic, sănătos la minte şi puternic fizic şi psihic. Aşa l-am cunoscut prin anii 1974-75.

Ca medic veterinar tânăr, am avut legături prima dată cu tatăl, Gheorghe Ursu şi treptat, după multe „schimburi de idei” nonconformiste acelor timpuri, ne-am şi împrietenit. Despre Gigi, tatăl mai spunea: „Copilul ăsta n-are frică de nimic....”.

„Nucleul” gospodăriei era pe muntele Giumalău, la 1400 m. altitudine, la vechea stână şi văcărie din Obcina Mare, un loc larg, singuratic şi mirific.

Şi atunci, într-o seară, inspirat şi de mama mea, învăţătoare, am pus împreună la cale, ca un fel nerostit de revoltă tacită, să refacem o tradiţie aproape pierdută: „Nedeia Dornelor”, o sărbătoare pastorală în esenţă, care existase „cândva” - vag. Cu o anumită autoritate morală pe care o dobândisem prin organizarea expoziţiilor agro-pastorale şi a „Universităţii Montane” (cursuri agrotootehnice la Casa de Cultură) şi cu voinţa de fier a celor doi „urşi”, tatăl şi fiul, minunea s-a întâmplat: au venit sus, departe, o mulţime din „lumea munţilor” din satele dornene, călare, pe jos sau familii întregi cu căruţele. Chemarea fusese: vine fiecare „cu ceva bun” să fie şi pentru oaspeţi....Îmbrăcaţi de sărbătoare şi cu bun simţ de ţărani munteni.

Şi a fost, cu balmoş, cu tocană, cu muzică ţărănească şi cu zeci de coşuri cu bunătăţi frumos aşezate pe ştergarele înflorate... aşternute pe iarbă într-o zi minunată, cu soare.

Dar cel mai important, „minunea” s-a produs prin starea de spirit şi solidaritatea ce s-a creat, simplu, de la sine, fără să fie nevoie de vorbe: tradiţia trăia încă, „spiritul munţilor” nu murise...

Rămas singurul bărbat, cap de familie, Gigi Ursu a preluat toată povara unei gospodării grele, dar ideea „nedeii” a rămas şi a continuat.... Şi aşa s-a născut prima gospodărie agroturistică montană privată, din Carpaţii României, în plin comunism. Cu multiple idei de dezvoltare, cu drum de 2 km făcut din efort propriu, trebuind să treacă peste câteva proprietăţi ale unor neamuri ce nu vroiau să-l lase. Şi atunci l-a făcut noaptea, după care a fugit din Dorna 2 săptămâni. . .

Şi aşa, la Obcina Mare s-a născut şi prima staţie-pilot, experimentală, pentru practica agro-zootehnică, cu lider un personaj de excepţie, dispus să „încerce” orice element nou, de progres.

Rând pe rând, au venit la Obcina Mare scriitorii Ion Ţugui, Pop Simion, Titu Constantin Cucuveică, profesori universitari, sociologul conf.univ. Andrei Popescu, generalul Marin Dragu, Alexandru Mironov, savanţi ca dr.ph. Ovidiu Bojor, jurnalişti ca Lonel Niţescu, Emanoil Valeriu, academicieni....... Un moment special a fost prezenţa lui Adrian Păunescu cu membrii „Cenaclului Flacăra”, care astfel învăţau să cunoască valorile muntelui... Redactorul TV, Mihai Tatulici a realizat şi un film difuzat larg pe televiziune, un act de curaj atunci...

Astfel, Gigi Ursu devenise un exemplu, un simbol pentru tineretul montan şi pentru continuitate, în tradiţia montană a gospodăriei private! Greu de „digerat” în atmosfera politică ostilă a acelor vremuri.... Revista „Flacăra” a consacrat un amplu reportaj pentru Gigi Ursu şi gospodăria sa şi pentru visul frumos al viitorului agroturismului montan..... românesc (în vremurile când era oprit să primeşti un străin în curtea ta....).

Geta Ursu sustine modernizarea cabanei pentru ca cei care vin in vizita sa aiba mai mult confort, dar va servi retetele de stana invatate de la Gheorghe Leonte, pentru a pastra autenticitatea locului. In paralel cu noua cabana se finalizeaza  si construirea  Schitului din vale.

In 1985 se naste prima fiica, Gabriela, iar familia Ursu doreste si savarseste primul botez in cabana gospodariei. In anul 1987 se naste a doua fiica , Elena. Copii sunt implicati in treburile gospodariei de mici, atat la cabana cat si in cresterea animalelor.

In vara anului 1989 , ministrul turismului din vremea aceea face o vizita in gospodaria familiei Ursu, pentru a propune costruirea telecabinei de la Cabana Gigi Ursu la Cabana Giumalau, proiect ce din pacate nu a fost dus la bun sfarsit.

Când s-au rupt zăgazurile, după Decembrie 1989 şi am reuşit să înfiinţăm „Comisia Zonei Montane din România”, Gigi Ursu şi Mihai Ursu, m-au însoţit la Bucureşti, ca „întăriri”. În 1992, la Paris, i-am povestit Consilierului Ministrului Agriculturii şi Pădurilor din Franţa, d-lui Guy Raffi, despre Gigi Ursu şi acesta a fost neîncrezător. . .

L-am invitat să vină în România să vadă şi mi-a spus: „bine, amândoi vom intra în ferma lui Gigi Ursu în cizme de cauciuc”...Şi a venit! La poarta fermei i-am reamintit ce a spus la Paris....şi aveam pregătite cizmele şi ....s-a descălţat frumos de pantofi şi aşa a intrat în curtea lui Gigi Ursu, la Obcina Mare!!! Aşa s-a ajuns la semnarea parteneriatului interministerial România - Franţa, cu implicarea Comisiei Zonei Montane din România (MAA), a Ministerului Agriculturii şi Pădurilor şi marelui Institut Agronomic Mediteranean - Montpellier, din Franţa, cu tema ruralului montan. Încheiat cu deplin succes prin Simpozionul Internaţional de la Vatra Dornei cu prezenţe înalte din Franţa, Germania, Austria, Consiliul Europei, Preşedinţia României. După 1993, am reuşit, cu susţinere din Franţa şi sprijin consistent din Germania, să înfiinţăm prima asociaţie a agricultorilor de munte din Carpaţii României sub denumirea de „Federaţia Agricultorilor de Munte - Dorna”. Iar Gigi Ursu, de care am avut grijă să vadă ce-i prin lume, până în SUA, a devenit primul preşedinte al FAM-Dorna. Un pionierat absolut, în condiţiile în care mentalul colectiv respingea puternic orice idei asociative care ar fi sugerat, cât de puţin, imaginea CAP-urilor.....A fost şi raţiunea denumirii de „federaţie”.

Cu toate dificultăţile, cu sprijin major din Germania, prin Ministerul Economiei/GTZ (8 ani, AFC Bonn) s-a pus pe picioare prima organizaţie profesională de agricultori montani din istoria post-belică, având, atunci, 2.300 membri! Pe fondul unor precedente din anii anteriori, iniţial cu un mic sprijin din Austria (1.500 coase şi 12 juninci de rasă Pinzgau) şi cu susţinerea CZMR şi a Comisiei Zonei Montane Suceava, s-a demonstrat că este posibil. Nu ştiam atunci că era prima organizaţie profesională de agricultori montani din tot Sud-Est-ul Europei!

Dar acum venea marea provocare, „pionieratul dezvoltării” într-o societate profund confuză....Şi Gigi Ursu şi-a asumat, cu toate riscurile, promovarea iniţiativelor: stâna de la Obcina Mare a devenit, în etape, o veritabilă pensiune agroturistică montană, cu un frumos Schit de maici construit, alături, de familia Gigi Ursu. În Argestru şi-au creat, acasă: o mică brânzărie; un grajd nou, cu modernizări; un atelier de reparat unelte agricole; o mică brutărie; un magazin propriu şi chiar un atelier de transformare a lemnului în „paleţi” (valoare adăugată, protejare astfel a pădurii...). O familie întreagă, mamă, tată şi două fetiţe, cu încurajările noastre, a celor din jur, şi-a luat o povară grea, continuând şi dezvoltând totodată creşterea vitelor.

Ce exemplu frumos, încurajator, pentru primul Preşedinte al ţăranilor dorneni...

Dar evoluţiile ulterioare au luat o altă turnură decât cea sperată..... Concurenţa neloială, locală (preţuri derizorii pentru lapte şi carne - materii prime), complicaţii diverse, lipsă de sprijin real pe plan naţional, tensiuni în creştere, dezamăgiri multiple, renunţări fortuite...

Şi apoi, au apărut primele semne de boală grea. Dându-ne seama de riscuri, cu toată delicateţea (pentru protejarea sa), Gigi Ursu a fost trecut la condiţia de „Preşedinte de Onoare” al Federaţiei Agricultorilor Munte Dorna. Au urmat, repetat, operaţii grele - pe creier - cu reveniri periodice, dar.... nu mai putea fi acelaşi Gigi, deşi munteanul din el tot nu vroia să cedeze...

In jurul varstei de 18 ani, la trecerea intr-o noua etapa a barbatiei, Gigi Ursu viseaza ca trebuie sa ridice o biserica. Ideea acestei constructii a revenit mai tarziu in jurul varstei de 37 de ani. Pe cand facea transport cu cascaval prin tara, Gigi Ursu ajuta la drum maicutele din zona Dornelor ce faceau autostopul si astfel realizeaza ca pamantul familiei era pregatit sa primeasca aceasta binecuvantare. 

Locul unde incepe ridicarea schitului este si locul unde in Primul si al 2-lea Razboi Mondial se afla linia frontului de lupta. Pe aceasta bucata de pamant rece au cazut multi soladati, iar barbatul Gigi Ursu gaseste necesar sa dedice constructia acestor eroi cat si bunicului Leonte Ursu ce a luptat in ambele razboaie. Dintre toate povestile familiei, Gigi Ursu aducea des aminte de vitejia bunicului si curajul cu care a infruntat luptele, fiind chiar intors din front cu 8 gloante in trupul trudit. De pe urma bunicului, Gigi a pastrat in familie deviza > Decat viu si absent mai bine mort si prezent.

Schitul se ridica in paralel cu noua cabana, iar in toamna lui 1998 are loc sfintirea lui. Gigi Ursu visa ca schitul sa fie gospodarit si luminat de maicute in cinstea Susanei Ursu, lasand cu limba de moarte ca asta sa nu se schimbe niciodata, ci sa ramana asa oranduit vesnic in memoria bunicii lui.  

Astfel la schit timp de un an au stat 12 maicute. Maica Veronica intalnita pe drumurile Dornelor de Gigi Ursu si inca 11 maicute aduse de ea. Dupa o iarna foarte grea la biserica din munte, din cauza conditiilor aprige, maicutele au renuntat. Din toate doar una din maicute a ramas la schit, iar aceasta din urma a mai adus o maicuta si de atunci pana in prezent sunt alaturi de mama Ursu si cele 2 fiice. Schitul Sf Cuvioasa Parascheva este primul schit privat din Romania si maicutele sunt in intretinerea familiei Ursu. De la sfintirea lui si pana in prezent, in data de 14 octombrie, se sarbatoreste hramul schitului , Hramul Sfanta Cuvioasa Parascheva, cu masa pentru toata lumea. Femeile familiei Ursu si maicutele pregatesc mancare pentru sute de enoriasi.

Familia Ursu este indurerata de trecerea in nefiinta a tatalui si sotului Gigi Ursu. Toata gospodaria din munte trece in grija Getei Ursu si a celor 2 fete.

Astfel de-a lungul anilor se formeaza o comunitate in jurul cabanei prin spiritul celor doua femei. Se organizeaza competitii sportive, activitati in natura si se pune accentul tot mai mult pe preparatele gatite de Geta Ursu.

Aparitiile media se inmultesc pe aceste subiecte, iar Gaby incepe sa construiasca un brand din imaginea tatalui ei Gigi Ursu. Se scrie povestea femeilor din munti. Se scrie o fila de istorie a cabanei pe care altii nu o credeau posibila. Acestea sunt femeile cu jar in vene si ger pe gene, femeile de munte ce ridica in glorie visul tatalui si sotului prin truda si viziune. Neinduplecate si neingenuncheate duc mai departe istoria familiei.

“Dragii noștri,

Cabana Gigi Ursu arde chiar în acest moment. Cea mai veche cabană privată din România a ars din temelii o dată cu peste 50 de ani de tradiție cultură și istorie. Acum avem nevoie de ajutorul vostru mai mult decât oricând!” asa incepe primul apel catre cei care faceau parte din comunitatea cabanei, prieteni, familie, turisti…in noaptea lui 2 noiembrie 2019.

Sub privirile Getei Ursu cabana a fost mistuita de flacari pana la temelie.

“Familia Ursu mulțumește din tot sufletul curajoșilor pompieri ce s-au luptat cu focul ce a mistuit Cabana Gigi Ursu. Aceștia au ajuns într-un timp record la cota 1400 pe un drum forestier anevoios din momentul în care au primit apelul. Modul profesionist în care au acționat a ajutat la salvarea fondului forestier din preajma cabanei, a anexelor din cadrul gospodăriei și a Schitului Sf. Cuvioasa Parascheva.

Acești oameni s-au luptat ore întregi, în intervalul 21.00 - 09.30, cu flăcările puternice de peste 40 de metrii înălțime. Toată această luptă între focul mistuitor și pompieri s-a dus la o temperatura de -10 grade Celsius. În această luptă nedreaptă pompierilor le-au înghețat furtunurile cu apa în mâini și au suferit nenumărate căzături din care s-au ridicat de fiecare dată și și-au continuat misiunea. Apa îngheța sub bocancii lor, iar din față focul puternic opunea rezistență. Au folosit tone de apă pentru a opri extinderea focului. Pentru că nu a fost suficient au tras apa din iazul cu pești din valea gospodăriei. Ne dorim ca anul viitor pe acestă vreme să invităm toate echipele de pompieri ce au luptat pentru stingerea focului la deschiderea noii cabane pe care o vom reconstrui cu ajutorul celor care ne sunt aproape. Numele acestor eroi vor sta scrise pe temelia noului lăcaș.

Mulțumim echipelor de pompieri din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Dorna-Arini. Dumnezeu să vă dea multă sănătate și îngerii să vă aibă în pază!”

In mai putin de jumatate de ora, toata truda familiei, toata istoria locului, toata viata, au fost arse de flacarile neinduratoare.

Temelia ramasa a fumegat o saptamana, ca si cum ar fi plans pe infundate de durere. S-a curatat locul, cu ajutorul voluntarilor, in doar doua zile, iar la finalul acestora a plans si cerul. Ploaia a racit temelia inca incinsa, a inmuiat pamantul intors sub rotile utilajelor, a spalat mainile si fetele voluntarilor si a linistit sufletele indurerate. S-a terminat cu un oftat si o rugaciune. Ce inspaimantatoare este spontaneitatea si rapiditatea cu care dispar lucruri din viata noastra.

“Zeci de mii de mesaje, telefoane, gânduri bune și rugăciuni au ajuns pana la noi dându-ne speranța că din cenușa rămasă vom ridica un nou lăcaș ce va avea la temelii solidaritatea oamenilor ce i-au trecut pragul cândva. De altfel, lor li s-au alăturat și alți oameni ce știau cabana din povesti sau oameni care pur și simplu au găsit loc în inima lor sa ajute pentru reconstruirea ei. Mulțumim celor care au donat! Mulțumim celor care cred în a duce tradiția cabanei mai departe, în memoria lui Gigi Ursu și a pământului strămoșesc!”